Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

ANGAJĂM FRONT DESK OFFICER – RECEPTIONISTA

Creștem, ne dezvoltăm și vrem o colegă nouă în echipa Clinica Dr. Linteș, așa că suntem în căutarea unui Front Desk Officer – Receptionista pentru clinica noastra. Mai departe ne vom adresa la feminin, dar nu excludem nici băieți/bărbați valoroși. emoticon smile

Cum ar trebui să fie această persoană ca să fie și ea și noi mulțumiți de colaborare?

1. Să aibă o atitudine pozitivă și să fie mereu cu zâmbetul pe buze. Vrem doar persoane care văd partea plină a paharului, pentru că acesta e un principiu de viață pentru noi toți.

2. Să fie de gașcă. Ne înțelegem super bine în firmă și nu vrem să stricăm această atmosferă.

3. Să fie dispusă să învețe. Dacă nu învață, nu crește. Dacă nu crește, firma nu crește. Si Clinica Dr. Linteș are o viziune mare

4. Să se îmbrace frumos – da, imaginea ei/noastră transmite imaginea firmei și e important.

5. Să fie organizată… foarte organizată!

6. Să fie atentă la detalii… foarte atentă!

7. Să fie harnică. Lenea nu are ce căuta la noi în firmă!

8. Să fie descurcăreață și persistentă. Când îi dăm o situație de rezolvat să nu se oprească până nu găsește soluția. Proactiv este cuvântul care trebuie să o caracterizeze.

9. Să știe să vorbească frumos la telefon și să scrie frumos (educat și corect).

10. Să fie disponibilă să lucreze în echipă și să îi ajute pe ceilalți din firmă.

11. Să știe engleză.

12. Să aibă  cunostinte de operare PC (MS Office).

13. Daca este din Tomești cu atat mai bine.

14. Facultatea nu este obligatorie, dar cei șapte ani de acasă da. Și nu 5 sau 6 ani de acasa, ci 7!

15. Poate să fie proaspăt absolventă, masterandă sau chiar studentă. Nu contează vârsta… numai atitudinea!

Ce o să facă această persoană? 

1. Va raspunde la e-mail-uri & telefoane.

2. Va menține legătura cu pacientii Clinicii Dr. Linteș.

3. Se va ocupa de programarea pacientilor.

4. Intreținere si actualizare bază de date (introducere contacte noi).

5. Follow-up pacienți.

6. Contabilitate primara (încasare plăți card&cash, registru de casă)

7. Va crea evenimente pentru Clinica Dr. Linteș (chiar și online pe Facebook).

8. Va pregăti materiale de suport (materiale informative, fluturași, etc…)

9. . … lăsăm loc liber pentru ce ne mai vine în minte pe parcurs.

Ce îi oferim? 

1. Distracție (nu este opțional)

2. Salariu fix

3. Birou (cu scaun cu tot)

4. Atmosferă de lucru plăcut

5. Seriozitate (salariul îl vei primi fără întârzieri… de fiecare dată!)

6. Cadouri și surprize

7. Cursuri și cărți pe care să le citești în timpul orelor de lucru – nu toată ziua, dar zilnic

De când avem nevoie?

Cât mai repede.

 

Dacă ai citit acest anunț, te entuziasmează ideea de a lucra cu noi și te potrivești cu descrierea din cele 15 puncte, trimite-ne un email cu CV-ul tău (cu poză și cont de Facebook!) la adresa [email protected] sau poti sa il aduci personal la noi: Tomesti Bl.45A Parter. Scrie și răspunsul tău la următoarea întrebare:

De ce vrei acest loc de muncă? (răspunsul tău te poate descalifica din start, chiar dacă te îmbraci frumos)

Dacă e-mail tău nu conține răspunsul la întrebarea de mai sus, CV-ul cu poza și/sau contul de Facebook, candidatura ta nu va fi luată în considerare.

Te așteptăm în echipă.

Ps. Da te rog un SHARE. Poate ai un prieten/prietena care sa fie in cautarea unui loc de munca atractiv.

Multumim!

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.